Buletinele TV şi ştirile din presă abundă cu informaţii despre cataclisme, catastrofe şi alte evenimente “naturale”, dar se uită că activităţile umane de până acum, care au o mare influenţă asupra Naturii, sunt, voit sau nu, trecute în plan secundar. În relaţia omului cu celelalte vieţuitoare, poate să apară, la un moment dat, o relaţie de înţelegere reciprocă, dar în relaţia cu Natura, omul, paradoxal, a dovedit că nu este capabil să o înţeleagă tocmai pe cea care, într-o formă sau alta, îi condiţionează existenţa actuală şi pe cea viitoare. Adaptarea nevoilor de transport, energie şi hrană ale omenirii, la ceea ce Natura oferă gratis sau aproape gratis, nu înseamnă că trebuie să revenim la un mod de trai caracteristic epocilor trecute, dar putem să punem la lucru inteligenţa noastră, perfecţionată în timpul atâtor generaţii, pentru a deveni mai puţin dependenţi de resursele naturale limitate sau tehnologiile poluante.
Transporturile reprezintă unul dintre domeniile mari consumatoare de energie, care, la rândul ei, provine în mare parte din exploatarea şi prelucrarea unor resurse naturale acumulate în timp, dar epuizabile într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, concluzie care nu poate fi minimalizată sau eliminată. Natura oferă omenirii, gratuit şi pe întreaga durată de existenţă a planetei Pământ, trei surse de energie: aerul, apa, vântul, toate trei deja “încercate” de înaintaşii noştri. Însă dorinţa omului, de a merge mai repede şi a avea mai mult, a făcut ca aceste surse de energie să nu fie perfecţionate şi aduse la nivelul necesităţilor actuale, decât în proiecte limitate.
Transportul naval este considerat ca fiind cel mai rentabil, sub aspectul volumului sau greutăţii mărfurilor, raportat la puterea necesară pentru a pune în mişcare navele, dar la sfârşitul secolului XIX mărfurile erau transportate cu nave cu vele – motorul fiind vântul – construite special pentru transportul produselor perisabile sau al celor care trebuiau să ajungă în cel mai scurt timp pe piaţă. Unul dintre produsele cele mai căutate şi aşteptate era ceaiul, adus din China, marfă destul de perisabilă, care a impus folosirea unor nave rapide – clippere, nave care reuşeau să atingă o viteză de cca. 16Nd/30km/h (în terminologia marinărească 1Nd=1Nod sau 1Mm/h – milă marină/oră, iar 1Mm=1852 m), viteză apreciabilă, ţinând cont că forţa de propulsie era doar vântul, dar la care se adăuga priceperea marinarilor în manevrarea velelor şi prognoza vremii.
Dorinţa de a scurta durata unui voiaj maritim a dus la |
introducerea motoarelor cu aburi, apoi a celor cu ardere internă, dar şi la inaugurarea unor rute noi – Canalul Suez fiind una dintre ele, toate, contribuind la dispariţia navelor cu vele şi la apariţia tuturor problemelor ce au urmat: exploatarea resurselor de combustibili fosili, poluarea aerului şi a apelor, eforturi continue de a merge mai repede pe mări şi oceane. Încununarea performanţelor în construcţia unei nave este “Panglica Albastră”, distincţie acordată ambarcaţiunii care traversează cel mai rapid Oceanul Atlantic şi devenită de-a lungul timpului o adevărată competiţie între naţiunile dominante în construcţiile navale.
Transporul aerian a evoluat şi el de la aparate mai uşoare decât aerul – balonul cu aer cald, dirijabilul, până la cele mai grele decât aerul – aeroplane, apoi avioane şi aeronave în diverse configuraţii – civile, militare, sportive, de agrement şi altele. Aceeaşi dorinţă de a merge mai repede, dar şi necesitatea de a transporta mai mult a dus la înlocuirea dirijabilelor – lente şi periculoase în exploatare în primii ani de existenţă (cea mai cunoscută catastrofă fiind a dirijabilului german Hindenburg, care în 1937 a luat foc în timpul aterizării pe un aerodrom din New Jersey, 37 de persoane pierzându-şi viaţa) cu aeroplane şi apoi cu avioane.
Automobilele pe care le avem lângă noi în fiecare zi, ca şoferi, pasageri sau pietoni, sunt în egală măsură admirate şi blamate. Admirate pentru performanţele şi caracteristicile în continuă evoluţie, dar şi blamate pentru tot ceea ce înseamnă “efecte poluante” – emisiile de noxe, zgomot, deşeuri, accidente, sufocarea oraşelor în ambuteiaje kilometrice şi mai presus de toate, spectrul epuizării singurei surse de energie utilizată acum în propulsia vehiculelor: petrolul. Toate acestea pentru ca noi să circulăm mai repede şi mai comod, dar cu un grad (încă) ridicat de inconştienţă, la adresa generaţiilor ce vor urma. Viitorul vine peste noi implacabil, iar noutăţile ştiinţifice, invenţiile şi descoperirile au început să fie direcţionate, în sfârşit, spre ameliorarea relaţiei noastre cu Natura şi vor contribui, sper, la o mai bună înţelegere a faptului că, dacă nu suntem singuri în Univers cu atât mai mult nu suntem singuri nici pe Pământ.
Tehnologii curate, mijloace de transport eficace şi nepoluante, energie pe care o putem obţine ca un adevărat cadou din partea Naturii, dar mai presus de toate inteligenţa noastră – acestea sunt soluţiile prin care putem să valorificăm prezentul în beneficiul ambelor părţi, om şi Natură, deopotrivă.
|
