Poluarea morală sau poluarea moralei...Din Grădina RaiuluiSINAIARNAPRIORITATE DE DREAPTA, PRIORITATE DE STÂNGAINTELIGENŢĂ VERSUS INDIFERENŢĂVisând la un Crăciun verdeTop 10 cadouri pentru câinii din viaţa ta

PRIORITATE DE DREAPTA, PRIORITATE DE STÂNGA

Dr. G. Cojocaru


 
   

Este la modă să clamăm programe politice, la care publicul rămâne cu gura căscată. Într-o ţară, în care nu au cultură politică, nici măcar aşa-zişii politicieni, trei cuvinte cu iz intelectual, dar fără corespondenţă în DEX, alături de un litru de ulei şi o găleată portocalie de plastic, stabilesc “programe” menite să scoată ţara din criză (probabil una de isterie). Toţi aceşti impostori, cu parfum de atotştiutori, părinţi ai naţiunii şi fără călăuzitor, nu uită să amintească cât de preocupaţi şi îngrijoraţi sunt de soarta celor doi poli ai societăţii: Educaţia şi Sănătatea. Pe prima au reuşit să o reformeze în aşa fel încât, edificiile de învăţământ s-au transformat în ospicii de nebuni, din care lipsesc medicamentele şi doctorii, iar părinţii, profesorii şi copiii sunt pacienţi fără leac. Pericolul este ca noua generaţie să fie neadaptată, neorientată şi asocială, pentru că nu există un program cu ţintă precisă a viitorului.
Sănătatea au făcut-o “harcea-parcea”, aceasta devenind acel domeniu definitoriu pentru haos, care este cel mai darnic contribuitor la bugetul consolidat de stat şi totodată, cel mai sărac în alocaţii bugetare, cel mai dispreţuit segment de “ciubucari” şi “hiene” fără inimă şi care, printr-un

scandal tangenţial, acoperă măgăriile politice, jefuirea bunului naţional etc. Când criza este în creştere, apare o gripă a “marţienilor”, care ţine toate genericele în mass-media, ce trebuie prevenită prin vaccinuri, testate sau nu, chiar dacă virusul are potenţial mutant (condiţie în care vaccinul face mai mult rău), iar cine moare are neapărat şi acest tip de viroză, chiar dacă bietul om putea muri şi de un banal guturai.
Impresionant este cum în campaniile electorale, candidaţii încep să plângă de grija unui biet copil bolnav, care poate muri din cauza politicilor în sănătate promovate chiar de ei înşişi. În campanie, salvarea acelui amărât devine o prioritate de dreapta sau de stânga, pentru candidat. Acesta este diagnosticat ca mincinosul care nu se poate abţine. El plânge fals pentru acest copil, dar nu-l putem crede, pentru că a “împins” un copil cu dosul palmei.
Un banc ne spune că un scorpion a vrut să treacă Nilul, a rugat o broască să-l ajute, dar ea l-a refuzat iniţial, spunându-i că îi este frică să nu o înţepe. Scorpionul îi răspunde că ar muri şi el în acest caz. După ce a convins-o, la jumătatea Nilului, o înţeapă şi-i spune acesteia: “Scuză-mă, ştiu că o să murim, dar nu m-am putut abţine.” Aşa şi mincinosul nu se poate abţine.

 


Toate articolele scrise de Dr. G. Cojocaru

Certitudini şi confuzii

Nedumeriri

Oare când?

Experimentul din Elveţia

Cine crede că poate să fie Dumnezeu

Stresul

Visul

Bazaconii

Lecţia reformei nr. 1

Lecţia reformei nr. 2

Invenţii

Impozitul numit “Asigurarea de sănătate”

PRIORITATE DE DREAPTA, PRIORITATE DE STÂNGA

 


Bună ziua dragi, Aş dori să arate interesul meu în tine pentru a fi prietenos cu tine, eu prefer vă rugăm să contactaţi la adresa mea privat (favour1.mussa @ yahoo.com), astfel încât i a putea fi BLE pentru a vă trimite-mi fotografia. mulţumesc. Miss favorizarea _______________________________________________________________________ Hello dear, I wish to show my interest in you for being friendly with you,please i prefer you to contact my private address at (favour1.mussa@yahoo.com) so i can be ble to send you my photo. thanks. Miss Favour
------------------------
hi
------------------------

Comenteaza articolul:
PRIORITATE DE DREAPTA, PRIORITATE DE STÂNGA